Regrete...

Cateva cuvinte din partea lui  Vlad Valeanu, adresate lui Stefanita in numele colegilor Spiristi, in aceste momente de tristete si durere prilejuite de pierderea sotiei lui, Daniela Stanescu.

 si raspunsul lui Stefanita:

Daniela Stanescu, n. Dascalescu - Rust,
* 2 Aprilie 1947 + 22 Februarie 2007

Pierderea ei dupa doi ani de suferinte comune, pe ale ei - cele profunde, nestiute - le pot doar intui, este mai mult decat un fapt greu de indurat, este o totala sfasiere a sufletului si o ruptura brutala a vietii. A ei, a mea. Dificultatile trecute in cei 36 de ani de cand ne-am intalnit, indragostit la nunta lui Sorin, multe, ca la voi toti cred, au fost simple experiente de viata fata de brutalitatea verdictului aflat in 2005. Ti se da timp sa iti studiezi propria moarte, sa te intrebi, sa speri in minuni si sa decizi singur daca si cand vrei sa abandonezi lupta inegala. Scrisoarea voastra, prin caldura, sinceritate si autentica redare a caracterului Danielei m-a impresionat profund, tot atat ca prezenta voastra la slujba de inmormantare. Ea a generat raspunsul meu spontan, scris intr-o stare unica de iubire si gratie, intru deplin respect pentru toti dintre voi care ati suferit si suferiti fara ca eu sa fi stiut, in speranta iertarii si concilierii pentru cazul in care am lezat sau ofensat pe cineva pe nedrept in acesti ani de profunda durere. Cu sincera si dedicata prietenie voua, tuturor colegilor mei din promotia 1966.
Stefan Stanescu

Draga Vlad,

 Cand, Duminica la pranz, colegii mei dragi, Spiristii din Bucuresti  condusi de Tine, Tatiana si Any dar si Chris, Mike si Alec s-au alaturat prietenilor nostri celor mai buni, colegilor de catedra si profesie ai Danielei si familiei pentru a comunia impreuna cu Monseniorul Vittorio Blasutti si Parintele Daniel la trecerea in nefiinta a DANIELEI nu citisem acest mail unic, unic de frumos si adevarat in ce o priveste.
 Discret si demn, Vlade, ai lasat ieri sa se strecoare durerea din sufletul tau puternic si nobil, caci te cunoastem toti, asa ca am intrezarit-o, o fractiune de secunda, palida, pe chipul tau. Nu a trebuit sa ne mai imbratisam, era mult mai mult. Impartasindu-ti retinerile privind unele fraze vorbite, mai ales scrise  mecanic in astfel de ocazii, tin sa iti spun : nici macar un cuvant din cele scrise de tine nu s-a abatut de la inima mea indurerata, care acum tine adapost temporar aici, pe pamant si inimii Danielei. Ce a vazut si stie EA, ce semn ne-a trimis sambata si ce semn am primit Duminica seara vom povesti poate odata la Bran sau la Valeni.
Ce este cu adevarat sacru in mesajul vostru de sustinere, scris de tine, Vlade, este - caut cuvinte potrivite - sinceritatea calda si apoi fidelitatea descrierii. Ne-am intalnit intamplator, dar cu drag, de trei - patru ori intr-o viata; 2 Mai, Bran, Zafferano. Ai reusit sa descifrezi cea mai mare parte din ce consider a fi caracterul exceptional al Danielei. Daca mi-ati permite, as insirui cuvinte aparent fara noima: forta, discretie, claritate, vitejie, bun simt, energie pozitiva, umor, sinceritate, spirit de echipa, responsabilitate, generozitate, ordine,  bucurie, sentimentul datoriei si al lucrului bine facut, exigenta, justa masura, dorinta de a proteja si de a fi protejata, camaraderie, spirit de fair-play, bucuria de a organiza, oferi, impartasi, intr-un cuvant si in final, stralucirea. Desi cuvantul este uzat aici in Bucuresti, ardelenii  adevarati pun pe primul loc patriotismul. Daniela, cu tatal ei nascut prin '20 la Hamburg si bunica Elise Wilhelmine Franziska Caroline Rust traita ceva prin Sud-West Afrika, apoi din nou la Hamburg,Berlin, Zurich,  Praga nu a spus un singur cuvant critic la adresa tarii sale, Romania si a natiunii sale de care este mandra.
Noi stim ce greu este sa te abtii.... dar ea a spus intotdeauna: 'ce spui in mediu privat trebuie sa poti spune si in public', 'ce spui despre cineva in absenta sa-i poti spune si de fata' si mai ales 'nu extrapolati discursul critic de la persoane la grupuri sau natiuni'.
Cand am cunoscut-o, studenta de exceptie intr-o generatie de exceptie, era deja o scrimeura, patinatoare, gimnasta si inotatoare foarte buna. Oradea Mare, Gross Wardein, Nagy Varod, oras cu 4 - 5 comunitati religioase si lingvistice traind in frumoasa armonie. Impreuna am inotat mai tarziu in largul marii, de la 2 Mai pana la Vama Veche sau am schiat la Cota 2000, pe Valea Dorului, Papagal sau in Kanzel la -20oC. Am urcat pe Pietrosul Rodnei, in Bucegi, Piatra Craiului, Ciucas si Fagaras, pe Custura, Retezatul Mare si Peleaga si am trecut in cort o noapte crancena cu furtuna, ploaie, apoi viscol, minus zece grade si jumatate de metru de zapada in fine de august deasupra Lacului Bucura.
Am lucrat trei ani in laboratoare de cercetare in tara atat de plata,  covarsita de cerul gris al lui Brel, pe care am iubit-o. Nu i-a fost niciodata teama de nimic si de nimeni, cu exceptia valurilor de peste 3 metri, a modului 'grabit' in care conduceam eu uneori spre Bran si in Germania sau, echivalent, a unei intalniri cu ursul salbatic pe munte.
Inginera proiectanta de exceptie intr-o meserie oarecum rezervata  barbatilor a realizat toate calculele de structura pe solutii originale  la Raiffeisen Bank Bucuresti, Metro Brasov si Constanta, la Cora Pantelimon, silozuri, hale etajate si altele. Primul titlu de doctor  inginer in beton armat, cred, acordat unei Doamne in aceasta tara usor misogina (pdfse). Dar nu asta era important in viata ei. Adevarata implinire era in viata de acasa, in familie, cu prieteni adevarati si in ultimul ei proiect dus pana la capat, vila de la Bran. Aceasta lunga insiruire explica doar superficial ratiunile respectului  meu si al multor altora pentru Daniela. Iubirea insa, tot mai mare si mai greu de exprimat sau acceptat nu se explica, este un dar. Iubirea a crescut, a sublimat, a devenit tot mai mare cu intelegerea treptata a caracterului ei direct si curajos, a devotamentului si spiritului de sacrificiu ca mod sublim de a iubi.
Cat despre mine, eu am plans pe soptite, apoi pe infundate zile si  saptamani in sir. Mi s-a spus: 'fii tare', 'putere' si alte asemenea calde indemnuri. Nu pot si nu vreau sa fiu tare. Iti marturisesc tie, Vlade, ca pentru a putea 'fi tare' la inmormantare am plans zdravan vreo  2 ore sambata, cat am ascultat, impreuna, acasa inca, discurile ei preferate: Ave Maria - Schubert cu Ormandy, Mathaus Passion cu Rilling si doua arii din operele lui Donizetti cu Pavarotti: Lucia, Ah! Rispondete si apoi inaltatoarea arie care cuprinde 8 tonuri DO de sus 'Ah mes amis' din La fille du regiment.
Prezenta voastra discreta, a colegilor mei dragi din epoca de puritate a gandurilor si sentimentelor mi-a adus multa alinare si adevarata 'putere' de a pluti peste realitatea momentului. Au venit si capitanii uneia din cele mai bune echipe de baschet a timpului, SSE 2: Ion Simulescu si Ion 'Coco' Florea, prieteni ai Spiristilor, cu care ne-am intalnit mai tarziu. As spune, Vlade, despre sotia mea de care sunt indragostit ca lasa o unda de aer proaspat in urma. Acum, in fine, despre sotiile noastre la fel de distinse care ne respecta statutul de 'Spiristi'. Daniela ne admira mult pentru asta, spunea chiar ca rar se poate intalni o astfel de coeziune colegiala. Dar, sa fim realisti: orice Doamna a unuia dintre noi, Spiristi buni si valorosi dar si putin orgoliosi, poate uneori dificili, ESTE cu siguranta o DOAMNA care ne pasuieste cu intelegere aceasta mica evadare de la treburile conjugale.
In rest ramane marea provocare de a fi capabili sa le urmam in nobilele lor aspiratii intru familie, camin sau societate. Stim ca nu este usor deoarece ele sunt funciar mai bune decat noi.
In incheiere, un citat dintr-un mesaj trimis de un bun prieten de la Londra (D. S. Esq.) pe care simt ca l-ai putea accepta, chiar transmite mai departe:
"Dar in curand vom muri si orice amintire se va sterge de pe acest  pamant, iar noi insine vom fi iubiti catva timp doar si apoi vom fi dati uitarii; iubirea este insa totul.Impulsurile iubirii se reintorc toate la dragostea care le-a dat nastere. Nici chiar amintirea nu este necesara iubirii. Exista o lume a celor vii si o lume a celor morti, iar puntea care le reuneste este iubirea... Singura care supravietuieste, singurul sens al vietii." 

Draga Stefanita,

   Te iubim mult si suntem alaturi de tine in greaua incercare prin care treci. Cuvintele sunt palide si uneori indecent de formale in astfel de situatii,  in fata durerii nemasurate pe care o simte cel care a pierdut o persoana draga.
    Numai cei care au trecut prin astfel de pierderi isi pot imagina ca inteleg durerea ta. Dar nici macar aceia nu pot intelege intensitatea, intimitatea si particularitatea durerii tale. Aceasta contradictie, ca si evenimentul insusi, fac parte din mizerabila conditie umana pe care trebuie sa ne-o asumam si sa o acceptam in fata fatalitatii.

   Aceia dintre noi care au avut privilegiul sa o cunoasca personal pe Daniela, care au cunoscut si intuit caracterul ei minunat, gentiletea, inteliganta ei, statura de mare Doamna (cu D mare si in cel mai bun si autentic sens al cuvantului) vor resimti, alaturi de tine, si mai acut durerea pierderii.
   Consolare nu exista si nu va exista niciodata, dar, asa cum imi spunea cineva cu ocazia pierderii Mamei mele, durerea nu dispare, doar inveti sa traiesti cu ea. Cu toate acestea, intr-o perspectiva transcedentala - indiferent cum o percepe fiecare dintre noi - plecarea cuiva la cele vesnice inseamna ca si-a terminat treburile pe aici si pleaca, cu fruntea sus, la treburi mai importante. Noi cei care ramanem, temporar, in urma, trebuie sa intelegem ca nu plecam inca doar pentru ca nu ne-am terminat sarcinile, ca trebuie sa mai muncim ca sa ne facem lectiile pe acest Pamant.

   Sunt convins ca Daniela este deja fericita. Viata pe care a trait-o, felul cum a trait-o, felul cum a infruntat suferinta, ii asigura un loc privilegiat intr-o constructie a Universului pe care noi nu o intelegem dar care nu este mai putin reala, pentru ca nu o intelegem noi. Singurul ei motiv de intristare ar fi ca tu sa fii doborat de durere. Asteapta cu seninatate clipa revederii acolo sus, fa-ti datoria sa traiesti in continuare de dragul ei. Rasplata va fi cu atat mare.

   Noi, colegii tai care am iubit-o pe Daniela fie si numai datorita faptului ca era sotia ta, speram, dorim si suntem convinsi ca ne vei accepta condoleantele, empatia, poate chiar si stangacele gesturi de consolare. Fie ca Daniela, acolo sus, sa puna o vorba buna pentru tine si pentru noi toti, nevrednicii care ne dam seama cat ne iubim doar in momentele extreme!

   Te iubim mult Stefanita. Fii tare, asa cum ai fost intotdeauna, asa cum ai fost in Calvarul pe care l-ai parcurs, cu demnitate si devotament, in ultima vreme, alaturi de Daniela! In fond, ceea ce ramane - din intreaga viata - conteaza si te va sustine. Stiu ca, in cazul vostru fericit, ramane mult...

   Nu ma pot abtine sa nu inchei aceasta scrisoare, publica si comuna, intr-o nota personala: imi amintesc, mi-am amintit intotdeauna, serioasa si autentic prieteneasca grija a Danielei, grija cu care mi-a dat niste sfaturi in legatura cu solutia tehnica a constructiei casei mele de la tara. Le-am urmat si le-am pus in practica. De fiecare data cand merg acolo imi amintesc cu recunostinta de sfaturile ei. De fiecare data cand ma voi duce, de acum inainte, acolo, imi voi aminti de ea. Copii mei stiu ca acea casa a fost ridicata dupa sfaturile si cu incurajarea Danielei, sotia lui Stefanita, colegul si prietenul meu.

    Cred ca multi oameni pe care i-a intalnit Daniela pot avea o pozitie echivalenta cu a mea: un ajutor, un sfat, o incurajare care dainuie, care fac prezenta si draga persoana care, fizic, nu mai este. Oare nu aceasta este o parte din nemurirea pe care o putem spera pe acest Pamant?

Ai tai colegi si prieteni, Spiristii, impreuna cu familiile lor.