Cristian Floru a reprezentat Asociatia Spiru
Haret 2001 la serbarea scolara
din 2007. Ca membru al Asociatiei a inmanat cu aceasta ocazie
premiile celor doua castigatoare la olimpiade: Raluca Enescu si
Teodora Sustreanu.
Acesta este cuvantul adresat de el elevilor,
profesorilor si parintilor prezenti la serbare:
Dragi spiristi si apartinatori
Cine a citit Saint Exupery?
Va mai amintiti de zicerea : « Eu vin din copilaria mea ca dintr-o
tara » ? Eu vin din Spiru ca dintr-o tara ! Originea asta mi-a dat
legitimare, un soi de noblete si mi-a fost mereu indemn la respectul
valorilor.
Ieri am pasit in curtea scolii prima oara dupa multi ani: am simtit
aceeasi emotie magica ca pe vremuri; era acea bucurie pe care Sf.
Augustin o numeste “expansiunea sufletului”.
La fel ca de ziua scolii cind
ma-ntilneam aici cu alti melancolici ca mine pe 2 decembrie (pe-atunci,
asa cum unii au aflat, din motive politice ziua scolii fusese devansata
cu 10 zile fata de a patronului Sf. Spiridon. Acum sint super-bucuros
ca aproape 40 de melancolici din promotia ’67 au venit azi aici din
patru zari. Abia astept sa ne-mpartasim ce-am mai trait intre timp, de
la plecarea din tara Spiru.
Acum 42 de ani au inceput lucrarile
de adaugare a corpului nou, pe locul unor terenuri sportive
sub-folosite. Ne jucam voiosi printre darimaturi; chiar mi-amintesc cu
emotie cum mi-am dat prima intilnire acolo cu o fata de care
ma-ndragostisem. Aveti idee ce dulce-i o-ntilnire cind chiulesti de la
ore ?
Cladirea scolii de-acum seamana
oarecum cu Shrek: arata nasol, nu e Fat Frumos, da’ sugereaza ca nu-i
obligatoriu sa fii nemaipomenit de aratos si impunator ca sa fii bun si
respectat si memorabil.
Am fost intrebat de cateva ori in
vremuri de restriste : Ma, de unde ai tu taria asta ? Raspunsul meu
secret era : De la parinti si de la Spiru.
Vocatia liceului nostru, confirmata
de domnul Director Tiganescu intr-o discutie imbogatitoare avuta ieri,
pare sa fie « Formarea de experti cu sos de cordialitate si tolerantza »
Iar o eleva multi-premianta mi-a definit tot ieri Spiru ca pe un
« liceu aerisit »
Exista o lista lunga de elite
romanesti - personalitati culturale si portive cu care liceul se
mindreste, incepind cu patronul Spiru Haret, continuind cu Mircea Eliade
pina la recent disparutul Octavian Paler; baschetbalistul lotului
national Radu Diaconescu a fost promotie cu filozoful culturii Andrei
Plesu. Ei, noi toti venim din Spiru ca dintr-o tara comuna.
A propos de Plesu, am citit recent o idee de-a lui care mi s-a parut
esentiala: « Lucrul cel mai dramatic care s-a intimplat in timpul
comunismului a fost, pe linga subminarea elitelor, erodarea strategica a
respectului pentru elite »
Asociatia Spiru Haret 2001, deschisa tuturor
absolventilor, incurajeaza excelentza academica a elevilor spiristi.
Noi credem ca elitele merita apreciate si recunoscute de
timpuriu. O manifestare recenta a spiritului spirist mi-a facut mare
placere: ieri la serbarea absolventilor claselor a XII-a, s-a
predat-preluat CHEIA scolii – simbol al intrarii prin portile
excelentzei, inceput de traseu, legitimare si indemn la efort sustinut
pentru incadrarea intre elitele romanesti.
Raluca Enescu a preluat CHEIA, dupa
ce cistigase de doua ori locul intii la Olimpiada nationala de
sociologie. Daca sociologia ar avea o Olimpiada internationala, sint
convins ca Raluca ar reprezenta cu cinste liceul acolo.
In vara asta Raluca vrea sa descopere Sibiul. Urmatorul punct pe harta
viitoarelor ei descoperiri e Universitatea Cambridge. Asociatia Spiru
Haret 2001 ii recunoaste Ralucai Enescu aspiratia constanta spre
excelentza si-i ofera un premiu care sa-i usureze parcurgerea traseului
pe care si-l propune. Ii dorim sa se bucure de el si sa ne tina la
curent cu punctele de harta pe care le va descoperi in viitor.
Iar noua tuturor ne doresc sa ne
amintim mereu ca « venim din Spiru ca dintr-o tara »
|