|
Amintiri la disparitia unui bun coleg si drag prieten - Dan
Georgescu
Am sosit amandoi la Spiru la inceputul clasei a
7-a. Eu, de la cateva statii de tramvai, el dintr-un orasel exotic
din Transilvania. Exotic (pentru mine), pentru ca avea un castel, nu
fusesem acolo niciodata si, pentru un Bucureștean de 13 ani, orice e
mai departe de Baneasa e "exotic" iar daca e mai departe si de
Brasov .... se apropie de marginile lumii. Ca noi veniti, am fost
pusi in aceiasi banca. Eram strainii. Asta ne-a apropiat. In lupta
dura pentru integrare, ne-am ajutat unul pe altul. Am invatat
impreuna, a venit deseori la mine acasa si, ca orice baieti la
varsta asta, ne-am si certat. I-am dat o porecla pe care am vrut-o
usturatoare. Acceptand-o zambitor, mi-a dat o lecție cum rautatile
pot fi contracarate prin bunatate. Iti multumesc, Jojo! Am
descoperit o pasiune comuna pentru chimie si ne-am urmat-o. Dupa
terminarea studiilor, ne-am intalnit intamplator pe strada. I-am
destainuit ca aveam de gand sa emigrez in Canada. A fost un act
spontan - pe vremea aceea, nu spuneai nici membrilor de familie daca
voiai sa fugi, cat despre o plecare "legala", trebuia sa fii putin
nebun sa incerci. Spre surpriza mea, Jojo era si el in aceiasi
situație. Dezamagiri in cariera il determinasera sa ia o decizie
similara, de a emigra, cerandu-si dreptul de om liber sa aleaga.
Ne-am sfatuit asupra metodelor de lupta impotriva "sistemului" si
ne-am ajutat unul pe altul. Alegerea mea, Canada, s-a rezolvat mai
iute decat a lui. L-am revazut curand, la Roma. Eu eram in vacanta
iar Jojo astepta schimbarea aprobarii de la alegerea initiala, SUA,
la Canada. Curand, a ajuns la Toronto. Vartejul vietii a devenit din
ce in ce mai rapid dar, in decursul anilor, de la evenimente triste
la petreceri periodice sau la servicii de Mos Craciun facute de
fiecare pentru copiii celuilalt, am continuat sa ne sfatuim si sa ne
ajutam unul pe altul. Si pe neasteptate, caruselul serviciului si
familiei s-a oprit si el s-a dat jos, ca proaspat pensionar, la
Windsor iar eu la Toronto. Nu eram la nici 400km departare. Aici,
asta-i ca de la Bucuresti la Baneasa. Mi-am propus sa-l vizitez la
noua locuinta dar n-am mai ajuns. Planurile mele au fost prea vagi
iar Dumnezeu le avea pe ale sale, despre care noi habar nu aveam.
S-a dus Jojo. A disparut la fel de discret cum a aparut. A lasat
insa in urma amintiri si invataturi. O sa ne intalnim din nou intr-o
buna zi si poate ne vom sfatui si ajuta din nou unul pe altul desi,
acolo se pare ca ai tot ajutorul necesar. Nu-i nimic, i-om trage o
petrecere. Jojo aduce muzica.
Denis Sorin Maftei
28 Ianuarie 2014
|
