RADU
BREYER
Discurs tinut la 24 Sept 2007 la dezvelirea
bustului Dlui Prof Anton T Ionescu.
Cu cat am pasit inainte in viata am inteles si
pretuit ca in afara de grija parinteasca pentru noi un rol determinand
la dezvoltarea noastra l-au avut si dascali nostri care ne-au instruit
si educat .
Suntem aici pentru a cinsti memoria celui care a fost
profesorul
Anton Ionescu, profesor de
educatie fizică la liceul Spiru Haret din Bucuresti, primul antrenor al
echipei de baschet , campioana natională a elevilor pe la începutul
anilor ’60.
Ajunsese la o venerabilă vârstă, dar a tinut să ne
dea mereu lectii de viată prin atitudinea lui mereu demnă, fair play pe
terenul de sport si în afara lui. A format generatii de mari sportivi ca
Livia Grama, antrenoare a echipei de gimnastică a Germaniei Federale,
sau ca Radu Diaconescu, jucătorul care a decis victoriile elevilor de la
„Spiru Haret" si cucerirea titlului de campioana natională scolară si
care a fost selectionat de 220 de ori în echipa României, în perioada
1965-1975. Adică în acea perioadă absolut strălucitoare pentru baschetul
românesc, când nationala a reusit să urce pe locul 5 în Europa, în 1967.
A stiut să
vadă performantele viitoare dar si să insufle dragostea de sport. A
impus rigoare, dar avea în acelasi timp un umor aparte si mult stil.
Livia Grama Medilanski
spunea:
sunt acestui mare pedagog datoare,
pentru tot ce ne-a invatat. Pentru disciplina, respectul, dragostea de
frumos, mandria si onoarea pe care ni le-a bagat pur si simplu in
servieta, ca pe daruri de nedescris. Pentru frumusetea drumurilor
strabatute impreuna in Bucegi, la Snagov. Pentru hohotele de ras, pentru
dorinta noastra de a invinge.
Era un profesor de modă veche,
elegant, tinută oarecum neobisnuită pentru un profesor chemat prin
însăsi functia lui să fie îmbrăcat tot timpul într’un trening, de aici
si porecla de „tovarăsul Baston" pe care i-au dat-o elevii lui.
Adrian Irvin Rozei, astăzi în Santiago
de Chile, îsi aminteste: de câte ori Baston întâlnea pe
culoarele liceului sau prin sălile de clasă câte un adolescent care
mânca vre’un sandwich sau mesteca o bomboană, si Dumnezeu stie că la
vârsta asta îti e foame mai tot timpul, se repezea la el si, cu un ton
autoritar, îi interzicea să continue a se hrăni. Mai apoi îi explica de
ce: „Buna cuviintă ne interzice de a ne satisface necesitătile vitale în
public". Cu alte cuvinte, sunt moravuri ce caracterizează pe „sălbatici"
sau „necivilizati", un fel de traditii care amintesc obiceiurile
triburilor unde se mănâncă viscerele războinicilor căzuti pe câmpul de
luptă, pentru a le recupera virtutile (Baston dixit!)
A încercat să ne învete
valorile spirituale într-o epocă când "materialul domina" si a vazut
dincolo de doctrine si diferente, adolescenti care aveau nevoie de
îndrumare si întelegere. Poate de asta a renuntat la sălile de tribunale
si a mers toată viata cu copiii pe munti. Generozitatea domniei sale nu
poate decât să fie un exemplu pentru generatiile viitoare.
Eu eram legat de Dl Prof.Anton Ionescu inca din ani
1954 ,,,iar ultima data eu /noi l-am vazut in anul 2005 .
Fie binecuvantata memoria celor drepti .
Nick Lerescu
As da nespus de mult sa fiu alaturi de voi, la
acest eveniment. Din pacate nu este posibil, dar am vrut sa o fac macar
via fax si pentru cateva minute, cat scriu acest mesaj, sa fiu in gand
cu voi, in cancelarie.
Este locul unde ne-am format caracterele si reprezinta, cel putin in
viziunea mea, cheia succesului nostru ca oameni, indifferent pe ce
meridian ne aflam. In acest sens ma inclin cu respect in fata intregii
pleiade de profesori, trecuti si prezenti, de la Spiru.
Gandul ma duce la Dl. Profesor Anton Ionescu, care ne-a pus mingea de
baschet in mana si care, prin dragostea si grija sa continua fata de noi,
ne-a inspirit dragoste pentru acest joc, pentru liceu si mai ales fata
de co-echipieri. Asta a dus la prietenii de o viata. Cred ca pe multi
dintre noi baschetul si tricourile mov ne-au legat mai mult ca orice
alta activitate. Ii datoram D-lui Ionescu nespus din acest punct de
vedere.
In final, dar nu cel mai putin important, as vrea sa-I multumesc lui
Radu Breyer, prietenul meu de o viata, care-mi este ca un frate. El a
fost instrumental in venirea mea la Spiru acum mai bine de 40 de ani.
Prin initiativa sa si frumosul gest facut astazi, Radu dovedeste inca
odata acel suflet de aur care ni l-a facut drag noua tuturor.
De la mii de km distanta, te salut si-ti multumesc, Radule!
Draga Radu,
emotionante emotia si implicarea ta afectiva vizavi de un profesor,
un om deosebit in vremuri mizerabile, ne-a daruit si el, pe linga altii,
UN DRAM DE NORMALITATE. nu stiu cit am luat fiecare dintre noi din
lectia lui/lor, dar probabil ceva/ceva tot s-a prins de noi. cele bune
si sa ne revedm sanatosi
hora/petrica/bedrosI
Draga Radule,
l-am rugat pe Vlad sa-mi
permita sa adaug cateva cuvinte. Te-as ruga sa-i transmiti lui
Dinu Radulescu felicitari. De multe ori, cand am fereastra la ore sau in
timpul pauzelor, ma uit la bustul lui Baston si de fiecare data descopar
un detaliu nou. Bustul este perfect, Dinu este un mare sculptor. Regret
ca nu l-am felicitat atunci, in timpul ceremoniei, dar stii cum a fost,
totul s-a petrecut foarte repede.
Numai bine,
Doina (profsoara de spaniola -sora lui vlad lascu )
Back to top
|
